aysan

Care sunt lucrurile care crezi ca le-ai uitat si totusi le duci atat de tare dorul? Genul de lucruri care le-ai sortat si catalogat deja ca nemaifiind folositoare, dar care oricat ai vrea sa fie altfel, le porti mereu in tine, instinctul fiind mai puternic decat ratiunea si experienta..

Se spune ca daca iti doresti ceva cu adevarat,chiar obtii..si ca lucrurile bune vin mai greu. Poate ca vin uneori prea greu, cand nici nu-ti mai trece prin minte ca le-ai mai vrea. Degeaba primesc eu acum cine stie ce carucior de papusi, daca eu mi l-am dorit acum 16 ani, nu?..un exemplu cam simplist, dar e cat se poate de simplu, daca stai sa te gandesti. Daca planurile nu coincid cu ceea ce se numeste realitate, te conformezi. De la acceptare ajungi la adaptare si apoi iti schimbi cateva grade directia si speri in continuare.

Mi se pare numai mie sau lumea o ia razna din ce in ce mai mult? Copiii sunt prea maturi, iar adultii in cautarea a ceea ce au pierdut, se poarta nechibzuit si mult prea infantil. Cand au ajuns oamenii in toata firea sa ia lectii de viata de la cei care nu au nici jumatate din varsta lor? Unde sunt sfaturile alea intelepte care sa ii formeze pe tineri si sa-i inrameze pe adulti? Cred ca se pierd usor prin criza mondiala , incalzirea globala si teorii pentru sfarsitul lumii ..

Fiindca memoria are dreptul la viata, lenevind cateva ore printre perne si ganduri am facut o trecere putin cam brusca de la imagini de vacanta la lucrurile cu greutate si substanta. Incercam acum sa-mi aduc aminte daca nu cumva am lasat ceva nespus cu putin timp in urma, daca exista lucruri pe care trebuia sa le fac pentru cineva si dintr-un motiv sau altul, am renuntat intr-un ultim moment sa le mai consider necesare. Iar asta pentru ca tot am sentimentul acela ca am uitat ceva.. de fiecare data cand plec de acasa controlez in geanta tot drumul dupa lucrul uitat, sau la sfarsitul zilei, cand ma pregatesc sa ma pun in pat, tot alerg prin minte dupa ceva’ul din programul zilei ce nu a fost dus la bun sfarsit..

Si pentru ca iar imi trec o mie de idei prin minte, unele mai ciudate ca altele,ma mai linistesc ascultand Taxi la nesfarsit..poate o sa adorm intr-un final..si sper cand o sa se intample asta, sa nu ma trezesc in 2 ore chinuita de una din prostiile care nu-mi iese din cap.

.. ma gandesc acum la cat de strans impletite sunt unele concepte..pentru ca trebuie sa strabati un drum destul de lung sa ajungi la adevaruri..de exemplu cum poti sa te analizezi acum, calm si obiectiv fata de o situatie deja consumata si cum nu poti sa te controlezi cand trebuie sa actionezi in continuare..Dar e placut sa te cunosti asa cum ai fost, cum ai gandit si actionat, sau de ce nu ai actionat asa cum ai gandit, sa te privesti ca spectator ..fara sa critici sau sa lauzi. Oricum gandindu-ma la genul asta de lucruri, mi-ar putea lua o saptamana, un an, sau toata viata si tot sa se adune altele si altele mereu..
Dar cand strazile se vor umple iar de lume si de lumina, ma voi trezi in acelasi loc mereu..aceeasi eu.

„visele mele nu mai chip,nu mai au glas..si sunt singurul lucru care mi-au ramas”..inca taxi..

Ninge iar..ninge,ninge iar..
.. pacat ca nu ma mai bucur asa ca atunci cand oamenii de zapada si datul cu sania erau tot ce-mi doream iarna.. Acum vad doar cat de greu se circula si in secunda doi nu-mi mai pot misca degetele.

Dar mai neplacut e ca pare ca vremea asta friguroasa ne-a patruns cu totul..de parca favorizeaza starile de nervozitate si ne face sa fim din ce in ce mai putin amabili si toleranti. Favorizeaza distantarea cu mai mult decat blocarea drumurilor, de parca iti ingheata mana pe telefon chiar si din casa.

Parca frigul ar fi inghetat tot, dar oare sunt puse doar pe hold toate activitatile pana ne mai incalzim putin? pentru ca daca e asa, de-abia astept sa vina primavara, sa avem iar pofta de viata si sa vrem sa iesim cat mai mult.. sa avem o scuza ca nu avem chef sa invatam si nici o scuza sa nu facem miscare, sa facem iar reuniuni si sa nu fim nevoiti sa stam la un suc si apoi in alt local la alt suc, mutandu-ne de pe scaun pe canapea , sa fie iar serile pline si lungi, afara..pana dimineata..

Zambetul tau nu e ca zambetul meu..
Gandim diferit,
Iubim diferit..
Simt linistea ta..in nelinïstea mea..
Pot fi ce-i mai rau pentru chipul tau!
Nu te transforma dupa viata mea..

travka

Deja mi-e dor de vara..mi-e dor din nou de noptile in care nu pui geana pe geana, noptile acelea mereu vii. Mi-e dor de zilele in care caldura asfaltului si a cladirilor freamata in jurul tau.

Desi tot mai avem parte de o vara tarzie..racoarea aspra a noptii si vitalitatea tomnatica a culorilor ne spune ca e totusi septembrie.
Acum toti care au cutreierat vacanta asta in lung si-n lat, se întorc la treburile lor şi uşor, totul se îndreaptă spre un lung şir de programe nesincronizate.

Dar cel mai mult imi va fi iar dor de mare..de prima senzatie pe care o am cand simt mirosul ei, de palaria si de ochelarii de soare, de agitatia si de terasele mult prea pline, de momentul in care vad apa albastra verzuie gandind ca am ajuns in sfarsit dupa un alt an atat de incarcat..mi-e dor de plimbarile desculta pe nisip si de muzica de pe plaja..
Mi-e dor de mare, mi-e dor de vara..mi-e dor de mare vara.

.. si daca tot ramasesem la inertie..noi, oamenii avem un fel remarcabil de a ne obisnui cu lucrurile. Am putea gasi un milion de pretexte pentru a nu ne schimba nimic in rutina in care ne simtim atat de in siguranta, pentru a nu risca nimic, decat in cazul in care avem spatele acoperit in totalitate . Am devenit prea analitici, prea constienti si lucizi pentru a mai fi deschisi la iluzii si sperante. Noua ne trebuie fapte, documente scrise si semnate, trebuie sa tinem evidente si sa facem algoritmi pentru a nu iesi din sfera noastra de protectie .  Ne inselam  sfidandu-ne convingerile, inchizand ochii pentru a nu vedea lucrurile care nu ne ating cum am vrea, desi nu ne putem inchide inimile pentru a nu le simti.

Admir oamenii care spera la tot felul de lucruri nebunesti, si care chiar daca au toate motivele sa isi piarda increderea, nu o fac. Fiindca in inima ce si-a pierdut vechile certitudini, patrunde  mai usor teama de a nu profita de sansele ce ti se ivesc in fiecare clipa.  Nu te mai arunci la fel de usor legat la ochi si ai vrea ca atunci cand incepi ceva nou sa nu mai atarne atat de greu in balanta bagajul din ce in ce mai consistent al experientelor.

Dar  lucrurile mari, nu sunt facute din impuls ,  ci din lucruri mici puse cap la cap, cu rabdare si toleranta . Sau se poate spune de asemenea  ca sursa nemultumirilor noastre sunt problemele mici,”oamenii nu se impiedica de munti, ci de pietre”.

“Toti vrem sa fim totul” spunea Andres Barba ..probabil un “tot” de care sa nu te poti lipsi sub nici o forma,pe care sa-l cauti in ochii mei si sa-l rosteasca buzele tale.Da,e greu sa pleci,dar de la un punct incolo e mai greu sa ramai.

Cum puteam sa gandesc asta atunci..si sa ma aflu in aceeasi situatie acum? Cum poate trece cineva atat de usor peste principii fara macar un motiv cert?  Se pare ca vointa nu e de ajuns pentru a-ti impune propriile bariere..poate mai lipseste ceva care sa te trezeasca atat de violent la realitate, cat sa iti stearga complet din minte o eventuala alternativa de intoarcere . Fiindca ne traim viata “ca apa care curge la vale” ( Arthur Golden), mergand intr-o directie pana cand ne izbim de ceva care ne forteaza sa gasim un nou curs.

Nu poti trai in trecut..si nu trebuie sa fii filosof ca sa spui asta. Iar sa iti aduci trecutul in prezent si chiar sa il proiectezi in viitor, asta e o abatere prea mare de la adevar si cam asta ar fi momentul unei reinnoiri, al unei reinventari.

Cand iti petreci o mare parte din timp adaptandu-ti comportamentul in functie de cerintele altei persoane, pare o placere deosebita sa faci ceva ce te defineste, ceva care sa te reprezinte in totalitate. Simti altfel fiecare zi ce-ti trece prin propria piele.

Trebuie sa ne gandim daca plecam,pentru a nu ne mistui in tacere sau ramanem sub forta incontestabila a inertiei.

Inaintam ametiti prin zilele care trec ca visele, printr-un labirint de variante intamplatoare si alegem.

Alegem sa fim cum ne dorim sau sa ne lasam influentati, alegem sa primim sau sa oferim, alegem sa pastram sau sa aruncam, alegem sa fim cu cineva sau sa fim singuri..alegem..

Iar alegerile mai intai te definesc si apoi te obliga.

Cand ne-am despartit , mi-am dat seama ca ma pregatisem luni intregi pentru asta. Mi-am repetat in minte un milion de replici ,dar dintre care nu am folosit nici una, pentru ca ma mai pierd si acum in fata  ochilor verzi ca sticla slefuita de mare..dar  in cele din urma am gasit cuvintele care sa ne exprime desertaciunea. Cu toate ca stii si tu ca la unele adevaruri nu se ajunge prin cuvinte. Insa nu mai puteam astepta inca o jumatate de an pentru a fi mai evident decat acum.

Asa ca am ales..

Fara zapada anul acesta de craciun..fara vise si atmosfera de poveste..doar agitatie si goana dupa cadouri pe care nu mai simtim ca trebuie sa le daruim,dar pe care le luam din obligatie sau obisnuinta.
Si te mai amagesti cu iluzia ca lumea inca are sens?Eu cred ca asta e perioada in care iti dai seama ca totul,chiar totul..pana si sentimentul de caldura sufleteasca de craciun,se comercializeaza.
Arunci in stanga si-n dreapta cate un “craciun fericit!” ca asa se spune,te grabesti sa nu mai stai la coada la cofetarie ..pentru ca acasa nu se mai incinge cuptorul si nu mai miroase a esenta de vanilie sau rom..

Este perioada cand pare foarte simplu sa-ti daruiesti inima.Dar asta se intampla in filme acum.
Sau daca ai noroc,si iti gasesti locul tau undeva departe de toata nebunia asta, undeva unde traficul se aude infundat si indepartat, cu o felie de cozonac si un ceai fierbinte..in fata bradului si in bratele celui drag, atunci iti poti spune in gand ca ai parte de un craciun fericit.

Abia acum simt toamna..cand ultimele picaturi de caldura fac frunzele sa straluceasca.
Si cum cea mai importanta limita pe care trebuie sa o impui este timpul pe care-l dedici sufletului, ne-am permis sa punem pe hold graba si sa ne bucuram putin de ..noi.
Si cu ochi luminosi,cam sentimentali am transpus lumea in simturi .Astfel mi-am redat energia, cheful de viata si libertatea pentru a-mi relua ritmul frenetic al zilelor in care nu mai stiu de mine si in care mai pot simti doar adierea vantului prin desertul fin al obrajilor..