aysan

.. si daca tot ramasesem la inertie..noi, oamenii avem un fel remarcabil de a ne obisnui cu lucrurile. Am putea gasi un milion de pretexte pentru a nu ne schimba nimic in rutina in care ne simtim atat de in siguranta, pentru a nu risca nimic, decat in cazul in care avem spatele acoperit in totalitate . Am devenit prea analitici, prea constienti si lucizi pentru a mai fi deschisi la iluzii si sperante. Noua ne trebuie fapte, documente scrise si semnate, trebuie sa tinem evidente si sa facem algoritmi pentru a nu iesi din sfera noastra de protectie .  Ne inselam  sfidandu-ne convingerile, inchizand ochii pentru a nu vedea lucrurile care nu ne ating cum am vrea, desi nu ne putem inchide inimile pentru a nu le simti.

Admir oamenii care spera la tot felul de lucruri nebunesti, si care chiar daca au toate motivele sa isi piarda increderea, nu o fac. Fiindca in inima ce si-a pierdut vechile certitudini, patrunde  mai usor teama de a nu profita de sansele ce ti se ivesc in fiecare clipa.  Nu te mai arunci la fel de usor legat la ochi si ai vrea ca atunci cand incepi ceva nou sa nu mai atarne atat de greu in balanta bagajul din ce in ce mai consistent al experientelor.

Dar  lucrurile mari, nu sunt facute din impuls ,  ci din lucruri mici puse cap la cap, cu rabdare si toleranta . Sau se poate spune de asemenea  ca sursa nemultumirilor noastre sunt problemele mici,”oamenii nu se impiedica de munti, ci de pietre”.